La Ṣcoală

Ce săli mari, şi înalte, ce sgomot, ce zarvă în jurul său! Nu mai e chip să te joci liniştit, să faci ceva singur, singurel, cum făcea când era acasă.

Mama l-a dat la şcoală pe TIcă. L-a dat “intern” într’un pension şi el abia are şase ani!

Trebue să stea frumos în bancă, să asculte două ceasuri ce spune “fraulein” pe nemţeşte, o limbă păsărească pe care nu o poate pricepe nici atâtica!

Ah, ce singur, ce trist şi micuţ se simte Tică între tovarăşii gălăgioşi cari nu vorbesc cu dânsul fiindcă e încă strein.

Cu mîinele în buzunarele şorţului, cu gura cam întredeschisă, Tică umblă prin coridoare ca un mieluşel rătăcit, privind tavanul înalt, pereţii, ferestrele mari, întrebându-se cu glas plângător:

  • Ce caut eu aici? Ce fac eu aici?

Nu plânge fiindcă e băiat mare şi mama i-a spus că e mare ruşine să plângă un băiat mare care poartă şapcă, haină marinar şi botine de box.

Nu plânge Tică, dar inimioara lui e aşa de tristă, privirea lui aşa de galeşă în cât bătrâna “fraulein” Mari, pedagoaga celor mici, se opreşte în faţa lui şi înduioşată il întreabă pe româneşte:

  • Tică matale dor de acasă?
  • Nu mi-e dor, răspunde voiniceşte, dar nu ştiu ce caut eu aici?
  • Cum ce cauţi matale aici? Inveţi carte, te porţi frumos, te aci mare…
  • Dar mama unde e, o întrerupe. Tică devenind mai curagios.
  • Mama e acasă.
  • Dacă mama e acasă, eu ce caut aici?
  • Să înveţi carte băeţelule.
  • Carte, fără mama…

Era atâta seriozitate şi tristeţă în glasul copilului în cât bătrâna ii netezi creştetul şi plecă îngândurată.

Avea dreptate micuţul în logica lui duioasă şi laconică.

Cum să înveţe el carte departe de casa lui, de mamiţica lui, de jucăriile şi lucruşoarele lui, între cari a crescut de s’a deprins inima lui între ele.

Străin, uluit, mâhnit şi nemângâiat, sufleţelul lui nu putea prinde învăţătură după cum planta smulsă din locul ei nu se mai hrăneşte bine în alt pământ.

Mintea lui de copil necăjit se trudea să afle, să ghicească pentru ce a fost nevoie să se despartă de mama lui. Nu-l mai iubeşte? A supărat-o cu ceva? Nu mai era acasă destulă pâine şi pentru el?

Se ghemui într’un colţ, la intuneric şi începu a plange, încet, fără oftări, fără o vorbă. Din inima plină de dor şi jale curgeau lacrămile fierbinţi.

  • Tică!
  • Mama!

Era mama! D-zeule, chiar mama!

Când şi-a găsit copilul plângând astfel într’un ungher, a înţeles că cea mai bună şcoală, e tot casa părintească. Tică în aceiaşi seară a dormit iarăşi fericit în pătucul său de copil mic, rămânând “extern” în şcoală.

Ana Holda

Advertisements

Arta de a rămâne tot frumoasă

Duşurile feţei – Alt mod de spălat. Masca in contra sbîrciturilor

 

În nici o ţară din lume nu e mai aprigă lupta femeei în contra bătrîneţei ca în Franţa, unde aproape îţi vine să crezi că nu există o femee urîtă. Acolo s’a creiat şi sfatul acesta dat femeilor:

“Cuminte să fii dacă vrei!

“Bogată să fii dacă poţi.

“Frumoasă însă eşti obligată să devii…”

De aci se vede cît e de slăvită frumuseţea sau farmecul femeei la amicii noştri francezi. Dela ei, dela doctoriţele şi institutele lor de frumuseţe împrumutăm şi noi miile de reţete experimentate cari adesea dau graţie celui mai neînsemnat obraz.

Se ştie că adesea, spre a face un chip plăcut e d’ajuns un ten curat, trandafiriu si fraged. Neregularitatea trăsăturilor, culoarea părului si a ochilor nu sînt prea mult luate în seamă cînd tenul ce le însoţeşte e superb. D’aceia el e obiectul îngrijirilor principale. Am văzut la precedentele mele articole cum trebuie masagiile şi regimul spre a ne da o pieliţă curată. Acum să vedem ce rol poate juca duşurile locale si masca modernă care se poartă noaptea. Duşurile feţei se fac de obiceiu cu apă în care se pune cîte va picături de zmirnă sau de Colonia.

Ele se întrebuinţează în formă de ploaie sau de coloană. Iată cum se procedează: Seara înainte de culcare expunem faţa d’asupra unui vas în care se află apă clocotită ce dă naştere la vapori. Ţinem obrazul până se abureşte şi asudă bine, în urmă facem cu pudră un uşor masaj însoţit de duş rece. Duşa se ia sub un mic aparat care se instalează in perete şi e compus de un vas de sticlă, un tub lung de cauciuc si o pîlnie mică. Apa din vas vine cu putere şi izbeşte faţa pe care o ţinem d’asupra lavoarului. Durează cinci sau zece minute şi e minunat pentru pieliţile galbene si veştejite. La tratamentul local al tenului mai înainte însă de toate trebuie să ţinem de structura pieliţei. Spre a deprinde pe drăguţele mele cititoare să se cunoască singure ca să ştie mai bine ce reţete le convine, cred că e necesar a explica că ceiace e bun pentru una poate face rău alteia şi iată cum:

Sînt doua feluri de epiderme sau pieliţe ale feţei: grase şi uscate. Epiderma grasă e aceia unsuroasă puţin, cu porii dilataţi, expusă uşor la sudoare. Pieliţa uscată din contră se curăţă, se aspreşte la cel mai mic vântuleţ şi se increţeşte foarte repede. Iată cum putem remedia la inconvenientele la cari ne expun şi unul şi cel-alt fel al pieliţei noastre. Cînd, după ce ne am examinat vedem că avem o pieliţă grasă, ne ferim ca de moarte de orice pomezi, întrebuinţăm numai ape de toalete bune, pudră, masajuri şi duşuri locale. Ele sînt cele mai indicate pentru restrîngerea porilor.

Cînd însă am descoperit că faţa noastră e compusă dintr’o epidermă uscată. Întrebuinţarea cremei trebuie făcută zilnic. Dimineaţa şi seara în loc d’a ne spăla cum am arătat şi ne ştergem bine faţa care dinainte fusese unsă cu o cremă de toaletă bună. Repetăm operaţia frecând în toate sensurile şi pe gât până când tamponul apare cu totul curat. Ştergem bine în urmă cu vată uscată şi pudrăm. Aceasta pentru dimineaţa. Seara când pieliţa noastră uscată mai are şi mici creţuri, fie împrejurul ochilor, fie în jurul gurei, iată cum procedăm: Facem din gutapercă dublată cu nansuck subţire o mască, lăsăm loc pentru ochi şi gură. Preparăm d’oparte într’o farfurioară miez de franzelă proaspătă, muiată in apă de trandafiri şi lapte călduţ ; facem o mică pastă, o întindem pe mască pe partea pânzei şi o aplicăm pe faţă. Legăm masca după cap cu patru şireţele şi ne culcăm. A doua zi spălăm pieliţa cu apă de trandafiri şi rămânem uimite de netezirea si frăgezimea obţinută. Aceasta e masca de frumuseţe întrebuinţată zilnic de superbele romane, strămoaşele noastre şi cred că am făcut un serviciu drăguţelor mele cititoare comunidând-o. În numărul viitor voiu vorbi despre farduri de zi şi farduri de seară şi despre modul lor de întrebuinţare.

 

                                                                                                                        Rozina

Rochia-pantalon!

Rochia pantalon

Asa moda sferim! O pereche de salvari draguti avand in spate si in fata cate o foaie de catrinta. Ce poate fi mai pendant, mai picant si ma extravagant!

Dorul inimei mele este acum sa vad aceasta moda sprintana intronata si la noi. Pe calea Victoriei ar fi un delicios defileu de cuconite in salvari cu pantofiori multiculori, cu pene uriase pe mici palarioare cu borduri cat o platforma de vapor! (sic!)

Sa pofteasca cineva atunci sa-mi vorbeasca de chestia femenista, de egalitatea sexurilor, de dreptul damelor de a se amesteca in politica si de maruntisurile cu cari pana mai eri ne impuiau capul femenistii si mai ales femenistele.

Doamnele mele, voiu zice atunci, purtati salvari, sa va puneti negresit si “iosmacu” fiindca altfel cacialmaua orientala n’are nici un haz. In loc de palarii sa purtati fesuri in loc de jacheta sa puneti “islicuri” iar mantiile sa fie inlocuite cu “glubele!”……

Protestati?

Pai nu e moda orientala ceea ce va place?

Vine din Paris?

Ei si? Tocmai asta dovedeste ca e orientala. Tinerii turci bucurandu-se de multe simpatii in orasul-lumina, era chiar natural sa apara salvarii pe orizontul Modei.

Eu unul optez cu patru maini pentru Fusta-pantaloni, optez fiindca desi sunt june, doresc sa fiu turc batrin, adica sa am dreptul de a ma casatori cu patru neveste de odata!

Iaca am spus-o pe sleau!

Inaugurand aceasta moda, gratioase doamne si domnisoare va expuneti unei mari primejdii. Sotii d-v. vor deveni orientali get-beget introducand moda haremului; amicele, ba chiar dusmancele d-v. vor avea dreptul sa ceara mana sotului d-v!!

Sistem oriental, parol!

Dar ce fericire pentru fetele cari imbatranesc. Se vor putea marita intr’un an toate!

Gabiti-va deci a inaugura moda salvarilor, este economicoasa, (poti purta si 5 ani o pereche), place sexului tare si mai ales e foarte picantisima!

Moda cea noua la Paris

Vom purta oare sau nu salvari? Iata intrebarea ce’si pun cu grije dragutele noastre bucurestence care avura prilejul d’a vedea daunazi pe stradele Capitalei o cocheta imbracata in moderna toaleta compusa drept fusta dintr’o pereche de salvari.

Dusmania cu care a fost intampinata de barbati noua moda, ne face sa prevedem dinainte ca succesul nu va surade de loc acestei creatiuni a unui mare croitor parizian. La noi mai cu seama, se stie din gazete ca indrazneata cuconita care s’a plimbat in plina cale a Victoriei in rochia-salvari, a fost nevoita sa se furiseze intr’o cofetarie spre a scapa de huiduielile barbatilor.

De unde sa provina oare aceasta animozitate nemanifestata pana acum fata de nici una dintre modele femeesti? Sa fie oare din cauza ca pare neestetica sau mai bine din pricina ca barbatii, fratii si tatii gasesc indecente pe sotiile, surorile si fiicele lor imbracate astfel?

Nu se stie, destul ca ura aceasta in potriva salvarilor e din ce in ce mai manifesta.

La Paris chiar, la “Auteuil” unde a fost lansata, prea putine voci s’au pronuntat pentru salvarii femeesti. Lumea a urmarit tot timpul cu glume ironice pe femeile cari ii purtau, pe cand la repetitia generala a piesei lui Bernstein, “Apres moi“, artista care a aparut in rochie-pantaloni a fost fluerata.

Cu toate astea croitorii care au scos din domeniul fanteziei aceasta moda orientala, se incapataneaza mereu la “Bois” soseaua Parisului, din nou au aparut cochete doamne in rochia-pantalon. Revista “Femina” dupa care dam cliseele noastre de rochii salvari zice, ca ar fi indraznet lucru sa ne pronuntam definitiv daca aceasta moda va prinde sau nu.

Orice moda noua inspira neliniste si rochia impiedicata care a suferit batjocurile si a sugerat profetiile cele mai pesimiste, a sfarsit pana a placea si a fi adoptata de toate cochetele.

Oare acelas noroc asteapta si rochia-pantaloni cand ochii barbatilor se vor familiariza cu silueta cam caraghioasa pe care o da femeei? Vom gasi mai draguta intr’o zi aceasta moda pe care gustul nostru actual format de secole intregi de obicinuinta si traditii, o dezaproba?

Pana cand se va pronunta definitiv moda si gustul public, dam si noi cateva toalete cu salvarii moderni, in dorinta d’a pune la curent pe cititoarele noastre cu tot ce inventeaza fantezia si moda Parisului.